Cioloș și Ministerul de Finanțe îi liniștesc pe preoți: nu mai dăm bani pentru construcția de biserici, dar salariile VĂ CRESC cu 33 de MILIOANE de EURO

Cioloș și Ministerul de Finanțe îi liniștesc pe preoți: nu mai dăm bani pentru construcția de biserici, dar salariile VĂ CRESC cu 33 de MILIOANE de EURO
Publicat: 07/12/2015, 20:23

Ministerul de Finanțe vine cu explicații, după ce știrea că bugetul pe 2016 nu cuprinde niciun leu pentru construcția de biserici noi sau pentru modernizarea și repararea celor existente a provocat furia Patriarhiei, ÎPF Daniel spunând că Biserica nu stă cu mâna întinsă în fața statului și că acesta ar trebui să le restituie toate fostele proprietăți, dacă nu mai vrea să le plătească salariile preoților.

Finanțele au explicat, într-un comunicat de presă, că proiectul de buget pe 2016 prevede o creștere a salariilor pentru preoți și pentru personalul neclerical.

„În cazul personalului clerical, contribuția statului la salarizarea personalului de cult CREȘTE de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuția statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% față de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016″, arată Finanțele.

Această mărire a salariilor preoților și personalului bisericesc vine în urma actelor normative adoptate de Guvernul Ponta anul acesta și însumează aproximativ 150 de milioane de lei (aproximativ 33 de milioane de euro).

„Suma suplimentară este comparabilă cu suma alocată în anul 2015 pentru construcții și reparații”, explică Finanțele de ce nu au mai acordat sume și în 2016 pentru construcția și reparația bisericilor.

Finanțele mai explică faptul că statul va sprijini în 2016 așezămintele religioase românești de peste granițe cu 13 milioane de lei (în creștere cu 200.000 de lei față de 2015), iar Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos primește 1,3 milioane lei.

Dacian Cioloș l-a sunat pe Patriarhul Daniel, să îl asigure de salariile preoților

Într-un comunicat la Executivului se precizează că premierul Dacian Cioloș a avut, duminică dimineață, o convorbire telefonică cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe tema alocărilor bugetare pe anul 2016.

„Discuția a scos încă o dată în evidență buna înțelegere pe care Patriarhia o are în legătură cu situația financiar bugetară prin care trece România. Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creștere față de anul precedent atât în ceea ce privește personalul clerical cât și cel neclerical, ca o recunoaștere a rolului social important pe care reprezentanții cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din acestă perspectivă”, potrivit sursei citate.

La rândul său, Patriarhul Daniel a subliniat că Biserica va sprijini activ demersurile Guvernului de a îmbunătății condițiile de educație ale copiilor și tinerilor din mediul rural și ale calității actului medical în spitale.

Premierul a mulțumit „pentru implicarea Bisericii în cele două direcții extrem de importante pentru dezvoltarea societății românești”, asigurându-l pe Patriarh că Guvernul României va asigura finanțare pentru proiecte de investiții importante și că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziție resurse financiare în funcție de posibilități pentru lăcașele de cult aflate în construcție”, potrivit comunicatului de presă al Executivului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Putin a dat ordin. S-a activat în toată Rusia. Decizie în premieră absolută
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?